Fluturi și haos

Acum câteva zile, sau săptămâni, cine știe, am pierdut noțiunea timpului, am găsit, cum, nici asta nu mai știu, un film numit The Butterfly Effect și tradus dubios (nu că ar fi singurul), ”Zbor de fluture”. 

E genul acela de storyline care îți face fața să pice cam o dată la 20-30 de minute, după ce ai prins impresia că știi ce se va întâmpla, apare ceva neașteptat de după colț, te face să râzi, să plângi, să uiți să clipești, etc. 

În film se exemplifică felul, uneori aproape absurd, în care o acțiune, care pe moment pare total lipsită de importanță, demnă de toată neatenția, poate să influențeze viitorul. Fiecare întâmplare are o urmare care va fi mai mult sau mai puțin vizibilă cândva, în timp. Adică similar cu ce se întampla în clipul acesta,  doar că aici totul e aranjat perfect, spre deosebire de realitate. Bag mâna în foc că oricine poate gasi nenumărate exemple de astfel de serii de evenimente care au un rezultat în prezent...și a căror influență probabil nu se oprește aici.

De ce are filmul denumirea pe care o are?

Exită așa numita Teorie a Haosului care descrie comportamentul aparent haotic al sistemelor dinamice neliniare. Sisteme extrem sensibile față de stările inițiale. Sensibilitatea aceasta a lor mai este numită și ”efectul fluturelui”, pentru a sugera cât de mici pot fi modificările stărilor inițiale pentru a putea avea un rezultat total diferit.

"Mișcarea aripilor unui fluture azi poate produce o mică schimbare a atmosferei. Din această cauză și de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosfera se va schimba. Peste o luna poate, o tornadă care trebuia să lovească coasta Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, tocmai din această cauză va apărea."

Practic viețile noastre sunt un fel de astfel de sisteme sensibile, influențate de tot ce e în jur, aproape, departe,  oameni, obiecte, întamplări....prezentul este rezultatul a tot ce te-a atins în trecut chiar dacă ai simțit sau nu.


Watch your moves.

Imagine: Tomas Saraceno, The Theory of Clouds http://www.sinbadesign.com/air-port-city-by-tomas-saraceno-for-macro/

De ce să scrii?

Am mai scris pe tema asta, da. Atunci îmi dadusem seama că practicam terapia prin scris fără sa fi știut, realizând în același timp și un fel de ”istoric” al chestiilor pe care le gândeam....Da, aveam un fel de ”ritual”, aproape in fiecare seară scriam chestii, cu mai multă sau mai puțină logică, că na, nu era scris să fie înțeles de altcineva.

De-a lungul primilor trei ani de liceu (că prin a 12-a nu mi-a mai ars), am tot scris pe aici, diverse, diverse, fără vreun alt scop în afară de a face ceva plăcut pentru mine.

În final mi-am dat seama că toată treaba asta a fost mi-a făcut viața mai ușoară când am avut de scris cine știe ce minuni pe la română, pentru că în ciuda faptului că îmi place să citesc am urât ceea ce însemna literatură la liceu. Îmi era foarte usor să îmi organizez cuvintele odată ce găseam o idee principală (pentru că făceam asta mereu atunci când scriam aici), sau să îmi ”traduc” toate comentariile alea din ale căror fraze lungi și încalcite uneori nu întelegeam mai nimic.

But wait, there is more! În ciuda faptului că NU sunt la o facultate cu un profil prea umanist, m-am trezit că se pune mare preț pe tehnicile de comunicare, și că trebuie să facem tot soiul de prezentări..și nu, nu mai merge ca la liceu când citeai de pe ceva, eventual și la prima vedere. Ahahaha, și da, trebuie să învățăm să lucrăm în echipa (chestie care iar, nu se întămpla în liceu în adevăratul sens), fără să ne luam la harță și păruială. 

Ca să revin de unde am plecat, scrisul, nu neapărat pe un blog, poate fi un exercițiu de ”management” al ideilor și al cuvintelor, și în timp să îți fie mai ușor când trebuie să o faci ”la comandă”, cu un scop anume.

De ce

Uneori ma intreb de unde vine asa numita inspiratie care ne face pe toti cei care creăm în diverse moduri,  care lăsăm o bucată din noi în obiectele care provin din putul gandirii noastre si care se materializeaza prin noi, sa creăm. Si prin creator ma refer la oricine care a "fabricat" macar un lucru in viata, oricat de mic, de la un senviș mai special sau vreo mini inventie utila in casa, pana la mari opere de arta sau tehnologii revolutionare.
Ma fascineaza ideea posturii asteia de creator, care iti da puterea de a modela lumea, de a perfectiona obiectele, eventual si mentalitatea si atitudinea oamenilor.
Si revenind la inspiratie, cred ca presupune in primul rand o "baza de date" cu informatii pe care sa le amesteci si sa creezi cocktailuri de idei. De asemenea, se observa ca este omonim cu actiunea de a trage aer in piept, ca s-o zic asa, in biologia de balta. Deci practic, cred eu, creatia se aseamana cu respiratia. Te faci aspirator de idei, imagini, sunete, impulsuri - iei aer, le transformi, le amesteci si le donezi lumii - expiri. Te poti abtine de la creatie perioade de timp, insa mai devreme sau mai tarziu vei simti nevoia sa respiri ca sa nu te sufoci.

Despre caini si javre

Vremea de afara mereu m-a influentat, drept urmare, in urma unei meditatii in potopul bucurestean am ajuns la concluzia ca desi imi plac animalele mai mult decat oamenii, as prefera sa vad cainii abandonati eutanasiati decat ducand o viata mizera. Posibil ca "strabunii" acestor catei sa fie cei abandonati de oamenii ale caror case au fost demolate si au fost fortati sa se mute la bloc..unde..o data ca puteau sa nu aiba destul spatiu si pentru caine/caini, iar in al doilea rand, unui caine care a trait numai in curte i-ar fi fost dificil sa se adapteze la viata intr-o cutie de beton.

Acum revenind, nu vad cum poti iubi un animal lasandu-l sa traiasca pe strazi, printre gunoaie, mizerie, expus pericolului numit OM (cainii pot fi calcati de masini, mai mult sau mai putin intentionat, batuti, otraviti, etc), facand frigul, foamea, eventual si caldura si setea.

Ca sunt adaptati, e adevarat, dar bine tot nu cred ca le este.

Apoi mai este povestea cu agresivitatea. De obicei un caine este "fioros" ori cand are pui, ori daca e mai posesiv si isi apara teritoriul, ori in cazul in care a fost maltratat la viata lui si vede in fiecare om un potential dusman.

Pe de alta parte, unii isi pot apara zona de strada, cu tot cu locuitori. De exemplu, in jurul blocului meu isi fac veacul doi caini care nu sar "la scandal" decat atunci cand apar maidanezi straini, mai mult sau mai putini periculosi. Legat de oameni, nu latra decat ce li se pare dubios, cum ar fi gipsyneii cu fiarele vechi.

Cred ca prea putini sunt cainii care duc o viata caineasca "decenta" pe drumuri, din simplul fapt ca iarna mor de frig. Adica hai sa fim seriosi, nu poti creste maidanezi in scara blocului, nu ca ar fi un deranj colosal sa doarma noaptea acolo, insa multi oameni sunt rai sau fricosi.

Nu pot spune ca moartea in sine ma incanta, insa mi se pare cea mai civilizata optiune. Cred ca "iubitorii" de animale se opun eutanasierii din egoism, pentru ca le place sa vada catelusi draguti pe strada, insa nu stiu cati se gandesc ca la fel de bine exista si caini batrani, raniti sau bolnavi care se chinuie sa traiasca.

Si nu, nu se pot adopta toti cainii vagabonzi din lume, nu cei adulti, deoarece este periculos. Cine ar lua in apartament un dulau strain, cu o fire pe care nu o cunoaste?
Cred ca poate observa oricine ca miraculoasele adaposturi nu fac fata, si oricum, nu cred ca stocarea in depozite de genul e o varianta, pentru ca nu asta e scopul cainilor.

Cainii sunt niste creaturi exceptionale, de mai bine de 10 ani impart camera si frigiderul cu unul. Niciunul nu merita o viata pe strazile infecte ale unui oras, fie el Bucuresti sau altul.

Pfai..acum am terminat. 

Back for BAC.

In vremuri de mult apuse ma gandeam cum o fi la liceu, cum o fi sa il termini, ma uitam la "seniori" cum merg cu pasi lenesi si plictisiti, familiarizati cu peretii si treptele liceului..
Bacul era doar un mijloc de transport...admiterea un fel de poarta Sfantului Petru..
Eram cei mai mici si fraieri din liceu...ne uitam usor intimidati la cei mari..
Acum noi ne uitam cu groaza la ei, mai bine zis la ele, boboacele (si nu numai) acelea care au mufe de pokemoni transfigurati de la atata tencuiala pe ten.
Dar na, trebuie sa-i intelegem. Fiecare vrea sa se faca remarcat in noua turma, fie prin felul in care arata, fie prin cat da din gura, fie prin cum se poarta, fie prin toate.  Nevoia de recunoastere si integrare, eventual si de dominare (in cazul alora mai cu pinteni) pluteste in jurul tuturor...fie ei boboci sau nu.
Si revenind...bacul nu mi se pare ( INCA) monstrul invizibil care sta in carca ta si iti infige ghearale in ceafa sau te strange de gat pana nu mai poti respira. Pur si simplu este. Este si atat. Trebuie luat in serios dar la modul linistit si calculat, nu tre' sa disperam cu capul inainte...nu e sfarsitul lumii.
Acum, in a XII-a, ma simt ca Jack Sparrow la capatul lumii.

Homo certaretus

Cu siguranta fiecare individ s-a plans macar o data in viata de ceva sau de cineva si, mai sigur decat asta, a auzit, vrand sau nevrand, pe cineva boscorodind. Poate ca datul din gura are si partile lui bune, anume faptul ca te simti mai bine daca discuti despre ceva care te framata pana epuizezi subiectul, dar cred ca unii abuzeaza si devin stresanti.
Pe internet exista tot felul de specimene triste care se argumenteaza cu cate un altul, iar atunci cand pare ca li se pune capacul pe gura de canal incep sa se lege de cine stie ce chestie, numa-numa sa aiba ultimul cuvant, eventual sa para ei aia destepti. Si pe mine ma zgarie pe timpan decatul folosit fara negatie, "care" in loc de "pe care", sau dezacordul dintre subiect si predicat, dar sincer, nu cred ca e cazul sa te ambalezi de parca viata ta ar depinde de asta. Am vazut o groaza de articole unde mai devreme sau mai tarziu incepea cearta inflacarata din cauza cuiva care a calcat stramb pe gramatica, unii sa il faca albie de porci, altii sa ii ia apararea.
Mai penibili decat disperatii acestia care cum gasesc o scurgere de gaze aprind focul in loc sa explice calm sau sa isi vada de viata lor mi se par cei care si-ar da si o mana numai sa demosntreze ca opinia lor trebuie sa fie opinia tuturor.. pe Youtube, pe Facebook, si pe multe alte site-uri...

A, si apropo de FB, sunt unii care se plang de cat de penibili sau stresanti sunt altii, dar ajung ei insisi sa fie enervanti, pentru ca nu poti spune nimanui ce sa faca si ce nu acolo,...ca de ce au fotografii nu stiu cum, ca de ce scriu nu stiu ce, ca de ce, ca de ce...intr-adevar e stresant spam-ul din ziua cu prima ninsoare, de parca nu am avea ferestre cu totii, sau postarile de genul "la multi ani, mami". Mama care de cele mai multe ori nu are fb.  Ba. Ma bucur ca e ziua mama-tii, dar sincer, nimanui nu-i pasa. Du-te la ea si spune-i ce ai de spus. Sau fotografii cu micul tau dejun, sa arati tu ce embrion de bucatareasa esti...si da, tocmai am boscorodit. Solutia nu e sa schimbi lumea boscorodind ca moara stricata, poti, de exemplu sa ii stergi, sau, daca nu sunt genul de care te poti debarasa, sa ii elimini de la news feed. De cand am linsat vreo 200 de perosane totul e atat de chill si frumos..

Nasol moment

Insomnia is a gross feeder. It will nourish itself on any kind of thinking, including thinking about not thinking.  

                                                                             - Clifton Fadiman

Agasanta mai e partea cu titlul

După aproape încă două luni de absență, îmi iau inima în dinți și încerc să scriu din nou. Cred..cred ca sunt pe drumul cel bun, aveam nevoie de o primă frază ca impuls. Mi-e că dacă mă opresc se pierde firul. 

Mi-am pierdut urăt de tot îndemânarea, deși mai degrabă s-a instalat un soi de scepticism legat de toată treaba cu scrisul. Nici măcar în jurnalul meu wanna-be nu am mai scris de luni de zile, iar asta e destul de rău. Ce o să am de citit despre mine peste un an? Acum mă uit și ma minunez ce și cum gândeam mai demult, ce mărunțișuri mă preocupau, lucruri de care aș fi uitat dacă nu le-aș fi scris.

Mi se pare chiar utilă activitatea asta, e o metodă bună de a te descărca, de a exersa organizarea ideilor, iar partea cea mai interesantă, ocazia de a te observa de-a lungul timpului. Cred ca e aproape imposibil sa spui cu exactitate ce gândeai acum 6 luni, un an, doi. Lumea spune doar: ”Oh, ce era în capul meu?” Scrie, iar când te întrebi așa ceva, taci și citește.

Cred că motivul pentru care scriu e că mă deprima să-mi văd odrasla de blog abandonată dupa ce atâta timp abia așteptam să-mi tastez noile idei....

Acum.. ele vin și pleacă, cred că mi-am pierdut abilitatea de a le prinde și șlefui înainte să fugă. Ce, am ”îmbătrânit” și eu! Când am scris aici prima oară eram un ou așteptând să văd în ce pramatie de liceu ajung boboacă, iar acum...hmm..dacă am luat-o cu pasări, în an terminal ce suntem, rațe, nu?

ceva random

Lopată

Buun, înteleg că multă lume are o logică de lopată, că unii au mentalități neadaptate sau că privesc din perspective ce se termină undeva în apropierea nasului lor, însă tare mi-s curioasă, de ce se frustrează unii atâta când pun o întrebare și nu primesc răspunsul așteptat?
De ce se lupta atâta să-și demonstreze supremația pe care n-o au?
De ce cred unii oameni ca au dreptate în fața altuia doar pentru ca sunt cu n ani mai vechi pe lumea asta?
Și nu o să înțeleg niciodată de ce unii profesori sar ca arși dacă le spui verde în față adevărul atunci când te întreabă de ce nu ai făcut aia, sau de ce ai făcut aia. De ce preferă să inventez scuze patetice gen a murit peștisorul de aur al vecinei stăpânii câinelui care m-a lătrat aseară la 10, și știți, a trebuit să fac prezența la parastasul de 3 ore.
În plus, cred că este treaba mea cu ce m-am îndeletnicit în timpul meu și nu ma simt datoare cu explicații nimanui, însă setea de recunoaștere și atenție le dictează așa: trebuie să-mi gădile timpanele implorând iertare, căci dacă tace e ignorant, iar dacă argumentează cu ceva neașteptat e impertinent și agresiv.
Unii nu vor întelege niciodată ca în general implicarea elevului este direct proportională cu implicarea profesorului, presupunând că nu predă unei cete de neanderthali sau unor slugarnici care îl văd ca pe un zeu orice ar face.

Și da, la multi ani!

Shot yourself in the foot again

Vi s-a întamplat vreodată ca seara să fiti atât de oboiţi încât nici să adormiţi să nu puteţi? 

Mie da...chiar şi într-o seară de duminică. Am reuşit să dovedesc Movie Makeru. Aş vrea să zic că a fost a ultima oară când am făcut asta, nu voi mai folosi WMM pentru nimic în lume. De ce? Face figuri la inserarea clipurilor, nu vrea formatul ăla că îi stă în gât, nu vrea clipu ăla că nu-şi găseşte codecu. DAR l-am dovedit, cu ajutorul lui Google. Odată, din opţiuni trebuie activată chestia care îl lasă să-şi culegă singur codecuri de pe net şi încă ceva pe acolo. Apoi, am stat juma de oră ca să-l salvez ca film şi să-mi dea eroare că nu mai găseşte o sursă a unui fisier, că a fost mutat, redenumit sau şters. Să înnebunesc, erau aproape 100 de chestii inserate. Am încercat toate variantele posibile, am convertit video-clipurile de nu mai ştiau săracele nici ele ce religie sunt, niciun rezultat. În seara de sâmbătă eram terminată şi cu moralul la -1. Practic pierdusem o zi întreaga. 

Duminică în timp ce m-am uitat cum echipa noastră e batută la volei (nu am putut să joc, entorsă, alea alea), m-am gândit că YouTube Downloader îi face concurenţă serioasă lui WMM la capitolul softuri de căcat, poate e mâna lui criminală pe acolo. Am descărcat din nou clipul de care aveam nevoie în proiect cu Zamzar(site unde poţi converti online; dai link de youtube/fişier din PC+ o adresă de mail şi îţi trimite alt link de unde poţi descărca fişierul convertit)..şiiiii de data asta a mers salvat video-ul făcut în WMM! Încă o chestie, am inserat clipul şi WMM mi l-a facut bucăţi, în 5. Nu prea înţeleg de ce, nu era aşa mare(3 minute,21mega), şi chiar dacă ar fi fost, ce conteaza?Nu contează. 

Vi s-a întamplat vreodată să vă treziţi, chiar şi după 10 ore de somn, mai obosiţi ca atunci când v-aţi culcat?

Mie da...mereu atunci când ştiu ce urmează la şcoală, mereu atunci când am mate şi tot sictirul levitează în jurul meu, mereu când îmi amintesc că încă odată am avut temă la mate şi nu am avut timp, chef şi dispozitie să scriu mai mult de două pagini, mereu când tema la mate e formată din mai mult de 40 de exerciţii, mereu când weekendul e insuficient, mereu când ştiu că se vor instala la catedra cei mai aroganţi profesori, mereu când ştiu că un prost vrea să se răzbune, mereu când ştiu că avem oră cu individul care ne încurajează cu jigniri care se vor indirecte.

Aşa m-am obişnuit de-a lungul timpului şi mi-am format de voie, de nevoie, uneori eficient ca un scut antirachetă, un obicei ca atunci când se aud din zare reproşuri să-mi pun bine căştile în urechi (la propriu sau figurat), să mă uit prin sursa zgomotului ca şi cum aş asculta, şi să mă concentrez la total altceva, să fac abstracţie şi efectiv să nu mai aud. Tot aşa mi s-a format o 'listă neagră' pe care sunt oamenii care mi-au dovedit într-un final că nu merită să îi aud, văd sau să dau alt semn că aş şti de existenţa lor prin simplul fapt că ei, cu ce fac sau zic, mă descurajează, mă umplu de draci sau ma fac sa am ceea ce pe termen lung s-ar chema depresie.

I think...not all things are worth fighting for. I..need a proof of something's worth so i can find the strenght to fight for it.

Alchimie

Ce se preschimbă-n poezie?

Numai lucrurile cari s-au stins

trecând în amintire

Numai arzătoarea nimicire

prin ceea ce cauţi într-adins

Numai plecarea şi-ntoarcerea

Numai drumul cocoarelor

Numai frunza ce cade

şi oboseala popoarelor

                                 de Lucian Blaga

omul ăsta a fost un geniu

 Amintirile şi lucrurile care te framântă te fac să le dai afară prin orice mijloc posibil, de la muzică, ceva scris într-un moment în care a venit curentul şi a aprins beculeţul sau măzgăleli de toate felurile, până la spart vaze, dat cu capul de geam şi pereţi şi distrus orice urmă a existenţei ceva-ului pe care vrei să ţi-l ştergi din memorie. Ne putem preface că am dat clik dreapta, delete şi ok dar asta înseamnă de fapt că încercăm să ne minţim pe noi înşine. Toate abaterile astea împotriva noastră rămân într-un sertărel blindat din capul nostru, unde ascundem adevăratele sentimente care se zbat în lanţurile grele cu care noi le-am legat. Dar cu cât sunt mai multe cu atât devin mai puternice, iar atunci se eliberează şi pun stăpânire pe tine, când nu mai ştii de nimeni şi nimic şi simţi că totul trece pe lângă tine, neavând niciun sens dacă nu rezolvi ceva-ul de care ai vrut să scapi ca un laş, aruncându-l în cele mai întunecate cotloane ale minţii crezând că aşa se va pierde.

Scapa de frig

Eşti pe stradă, te bate vântul. Au, te doare. Chiar degeaba ai 3 perechi de ciorapi in ghete, o căciulă şi două fulare. Nu dispera chiar aşa tare. Nu te gândi la degetele tale. Chiar dacă nu le simţi, ele sunt acolo, alături de tine, ca o entitate invizibilă. Nu te gândi la gheaţă şi zăpadă. Nici la ce arată termometrul.


Fă un exerciţiu de imaginaţie. Gândeşte-te la un foc. Imaginează-ţi că eşti în faţa unui şemineu, auzi cum trosnesc lemnele. Imaginează-ţi că întinzi mâna înspre foc, simte cum îţi arde pielea.
Apoi pleacă de lângă şemineu. Mută-te cu gândul la mare. Gândeşte-te că sunt 35 de grade, abia ai ieşit din apă şi briza mării te face să tremuri! Da, vezi, tremuri de-adevăratelea, daaar e 'briza mării' care te bate de te usucă de 'apa mării din care ai ieşit'. Imaginează-ţi că mergi pe nisip fierbinte, nu pe zăpadă, cum îţi arde tălpile şi cum îl împrăştie briza peste tot. Imaginează-ţi cum te bate soarele în cap. Imaginează-ţi că e cald şi vrei să fie iarnă. Aşa ca astă vară.

          Nu-i aşa că e mai cald acum?