sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Vineri seara

Vinerea, ultima şi cea mai lungă zi. Calendaru-şi bate joc de tine şi-ţi râde în nas: 'ţeapă fraere, mai ai o zi!' Iar ceasul: 'mai ai 7 ore, trăiască-ţi gândacul de bucătărie!'
Şi se face seară..  
Talanga liceului sună ultima oară....
O foame! ai mânca şi tramvaiul....
Sau o supă  cu paiul.....
O durere de cap de primă clasă....
Şi nişte picioare care te cam lasă...
În sfârşit ajuns acasă
Te plantezi la masă.
Apoi te dezrădăcinezi
Şi racolând telecomanda,
La teveu te instalezi 
Cu ochii pironiţi în nimic
Fără să găseşti rima...
Târziu se pare că e
Perna te cheamă la un somnic
În cearceaf te-arunci
Printre pături cazi
Într-un somn..
Adânc..
Adânc.


joi, 20 ianuarie 2011

1995

1995 de vizualizări. Ding! Anul naşterii mele.
  •  Anul Internaţional al Toleranţei
  • primul an din decada internaţională a băştinaşilor lumii.
  • 20 marite: primul atentat terorist cu armă chimică, în metroul din Tokio.
  • 21 aprilie: Teodor Gh. Negoiţă este primul român care ajunge la Polul Nord în cadrul undei expediţii ruse. 
  • 24 august: Microsoft lansează Windows 95 .
  • 7 noiembrie: Exploratorul Fiodor Koniukov începe marşul către Polul Sud, pe care-l atinge după o călătorie de 60 de zile pe schiuri, în care a parcurs 1350 de km.
  • Septembrie: este anunţată apariţia DVD-ului.  
 Eu am apărut odată cu DVD-urile!

duminică, 16 ianuarie 2011

Oglinzi

Oglinda este un obiect cu o suprafață netedă și lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic și având proprietatea de a reflecta razele de lumină și de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor (dex).

Oglinda este un ceva drăguţ care se găseşte în baie, acel ceva în care te holbezi la tine însuţi până te plictiseşti sau în care te aranjezi înainte să pleci la şcoală/liceu/servici/oriunde.

La şcoală oglinda e o ceva despre care faci la fizica până îţi iese pe nas. 

Oglinda este, în credinţa populară, obiectul care reflectă adevărul, sinceritatea, curăţenia inimii si conştiinţa.
Se poate spune că oglinda are o 'memorie' în care rămân trăirile sufleteşti ale unui om şi mai ales energia negativă pe care o emană. Prost dispuşii nu ar trebui să se privească în oglindă pentru a nu-şi imprima negativismul din ei.
De aceea ar putea fi riscant să ai în cameră sau în casă o oglindă veche pentru că nu poţi fi sigur cât de 'fericiţi' au fost ceilalţi proprietari.


Oglinda este reflexia sufletului, "vine cu tine, rămâne cu tine, pleacă cu tine", şi aşa se poate explica de ce se spune că vampirii nu au o imagine în oglindă, pentru ca sunt nişte fiinţe moarte şi fără un suflet care să se reflecte.

 O oglindă poate fi considerată un portal între lumi, prin care spirite vin, mai mult sau mai puţin, şi trag cu ochiul în lumea noastră, cea cât se poate de vie şi de materială. 
Există cazuri în care persoane au făcut fotografii în oglindă, în cadrul cărora 'au zâmbit' şi alte personaje deloc vizibile în jur.
De asemenea. când moare un om se acoperă toate oglinzile din casă ca să nu existe riscul ca spiritul mortului să rămână blocat prin cine stie ce ciob de pereţi sau poate chiar riscul ca locatarii vii să zărească imaginea spiritului. Asta chiar ar fi nasol. 


Nu este bine nici să-ţi priveşti în ochi prea mult timp (să zicem ore) reflexia din oglindă, nu neapărat din cauza părţii cu spiritele, dar te poţi autohipnotiza, sau chiar mai rău, oglinda îţi poate absorbi energia, şi cu timpul tu să rămai fără vlagă şi fără personalitate.


Şi legenda lui Bloody Mary din folclorul american este legată de oglinzi. 
Bloody Mary era o vrăjitoare care ucidea tinerele dintr-un sat pentru a le bea sângele şi a se menţine ea însăşi tânără. A fost  capturată şi arsă pe rug, dar înainte să moară a creat un blestem ca cel care îi va rosti numele în faţa unei oglinzi să moară în chinuri. Cei nesăbuiţi care îi rosteau de trei ori numele privind într-o oglindă pe întuneric chemau spiritul vrajitoarei care îi ucidea, iar spiritul lor ardea precum vrăjitoarea pe rug, închis în oglinda prin care au invocat-o. 


Alte superstiţii ar fi:
Într-o cameră cu 13 persoane şi o oglindă, oglinda atrage moartea celui care stă în partea opusă oglinzii.
Dacă cineva sparge o oglindă, în următorii 7 ani trupul său va suferi şi sufletul va fi asemenea cioburilor. Pentru a anula 'efectul' cioburile trebuiesc sfărâmate până devin pulbere şi nu mai pot reflecta imagini. 


În orice caz, oglinda este una din cele mai intrigante invenţii. :)

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Block..

Aşa cum înafară de filme nu mai găsesc nimic interesant la televizor, aşa cum nu ştiu ce cântăcioşi să mai descarc si să ascult, aşa cum nu ştiu cum pielea mea s-o scot basma curată cu problemele de info, aşa cum nu-mi place să dorm, apoi nu mă mai trezesc şi abia ajung la prima oră dacă intru la 12 juma', aşa o să ajung ca un lilac, aşa mă învârte timpul între şcoală şi casă de luni până vineri.Drace, parcă mi-am vândut sufletul cum fac ăştia în filme pentru cine ştie ce fleacuri dar întăi îndur consecinţele, apoi vin, deşi nu tot timpul, recompensele în note peste 6, deşi de multe ori asta înseamnă câte o noapte, două, nedormite.
 Era prea bine în generală, mi se pare vacanţă tot anul generala pe lângă clasa a IX-a care se zice că ar fi cam cea mai idioată din liceu.
În fine.
A apărut, da ştiu a trecut mult de atunci, dar totuşi, a apărut O familie de coşmar. Sau un film de coşmar? Nu ştiu decât că primele 30 de minute au fost super plictisitoare, sau poate la asta se adaugă şi partea că urăsc filmele cu copii mici. BINE că nu am dat banii la cinema, mi-am irosit doar ora în care l-am descărcat, şi încă jumătate până când m-am săturat să aştept să-mi placă filmul şi dacă îmi terminasem şi castronul cu floricele m-am sinchisit să cobor din pat şi să schimb filmul. I want my time back!!!

joi, 13 ianuarie 2011

Nevermind

Degetele mele si-au gasit cheful de sarit pe taste, acum, pentru ca mi-am dat seama ca pot sa trec si daca iau un 4. Nevermind. Ma enerveaza ca am ajuns sa alerg dupa fiecare nota ca un maidanez după mâncare. Până astă vară 'bătaia de cap' era să nu fie 8 şi să fie 9 sau 10. Riscul meseriei, presupun. Deşi când ai un servici îţi poţi lua concediu de odihnă dar ce pielea mea de vacanţă mai e şi asta când în loc de 'Drum bun, cale bătută' este 'În prima miercuri dăm test din tot!' sau 'din semestrul 2 la o greşeală elementară dau 2, pa şi la revedere!'. Băi omule băi n-am văzut aşa ceva. Informatica..este...ceva..abstract....o filozofie greu de înţeles..