Pe cât de trist sună, pe atât de amuzant şi practic este trezitul între 5 şi 6 dimineaţa. Totul devine uşor odata ce te-ai scoborât din al tău culcuş cald şi moale şi treci pe pilot automat. După ce verifici că nu ai plecat în pijamale şi că ai şosetele la fel poţi ieşi pe uşă în a noii zile-ntâmpinare. Tramvaiul proaspăt scos din depou îşi face primele ture cu oameni amorţiţi de somn şi nesomn. Te simţi mai bine când vezi că împarţi soarta cu înca un sfert de oraş. Ici colo câte unul stă să adoarmă pe scaun, alţii reuşesc să îşi ţina ochii larg deschişi până la următorul căscat. Dimineaţa nu se oboseşte nimeni să vorbească mult şi tare în ratb, să dea peste tine pe stradă, sau să meargă repede şi înghesuit cât să nu poţi face slalom printre oameni. Presupunând că nu te prinde ora 8 când toată lumea se duce la muncă.
La liceu începe partea cea mai intreresantă. Unul mai de nerecunoscut decât altul cu moacele alea şifonate. Ajungi acolo în bancă, nu ştii cine eşti, cine-s restul, ce cauţi aici şi ce vor ei de la tine. Şi stai şi meditezi aşa pe jumătate dormind până intră profesorul cu o plăcere sadică pe chip la vederea epavelor noastre şi îţi aminteşti brusc unde eşti şi ce cauţi....
