Pe fugă

Și mă întorc aici ca o fiică rătacitoare, da, am rătăcit, mult, și cu gândul și cu picioarele. Lumea a devenit mai mică. Scriu repede, pe fugă, încercând să nu mă gândesc la faptul că probabil nu o să citeasca nimeni niciodată, deci că o fac degeaba. Și totuși...asta e mai de ajutor decât scrisul într-un caiet, nu mai sunt în stare, aici încerc să mă organizez și să o fac mai coerent (aud râsete?)...și m-a ajutat faptul că am făcut asta pentru câțiva ani, acum câțiva ani.

Probabil o să profit în continuare de starea asta a Slove, e ceva similar intimității dată de anonimitatea pe care o ai ca străin într-un oraș mare, nou și străin..

Un oraș mare, nou și străin, cu o limbă pe care nu o înțelegi, cu obiceiuri diferite, unde încetul cu încetul joci un soi de teatru stângaci încercând să te omogenizezi cu el, cu oamenii și limba lui..haha, da, și limba, ca un cățeluș care nu înțelege limba oamenilor, ci prinde ideea din context și limbaj nonverbal..

Un oraș mare, nou și străin unde începi ca un nimeni de care nu îi pasă nimănui. Nimeni nu știe cine ești, și nici nu prea contează, important e ce vei fi de acum acolo și ce va rămâne din tine când vei ieși din bula în care tocmai ai intrat.