Gonna ride ma' bike until i get home

O drăcovenie mare, dubioasă, două roţi, două pedale şi ghidon luceşte în soare şi îmi aduce în minte imaginea unui cal nărăvaş rânjind cu nasul pe sus ca în desene animate pentru că nu te lasă să îl călăreşti. Beţele alea metalice sudate în formă de bicicletă îmi gâdilă orgoliul de fiecare dată când mă uit la ele, cu cât încerc mai mult să le ignor cu atât ma atrag mai mult, mai rău ca ciocolata cu stafide...
Lasă ghidonule, te dresez eu....cred...sper.
Am început cu o tură de rodeo, apoi bicicleta şi-a dat seama că este spre binele ei să apuce calea  cea dreaptă şi să se deplaseze pe o traiectorie rectilinie paralelă cu malul lacului.
Omigoş, mergeeee!Mi s-a lipit ghidonul de mâini, nu ca pedalele care-mi fug de sub picioare la fiecare groapă...
Goş...oameni..vin..din depărtare..ăăaaa mnnn.......daaa, i-am ratat, tuuuuu..nuuuuuu!! bicla a cedat nervos, e pe jos...mno, da de unde apăru tufa asta chiar în faţa ei?

Briza vacantei

Când ieşi pe intrarea din faţă, pe uşa dublă cu arcadă cu tot,  după ce ai intrat cu 7 ore în urmă pe uşa din spate, a alcoolicilor anonimi, uşa dublă deschisă mereu doar pe jumătate unde se înghesuie elevii ca şobolanii din flimul Titanic care fug de apă, atunci te loveşte o pala de vânt strecurându-ţi în nări mirosul de lac al Tineretului...
Acel lac unde se reflecta norii, copacii şi blocurile de parcă ar ieşi toate din apă, cerul, de parcă dacă ai sări în lac ai cădea în cer si ai ajunge în rai (practic, dacă te îneci chiar este posibil, dar nu asta era ideea).
Şi apusul roşu de ciudă că tu astăzi ai scăpat ca prin minune cu două ceasuri mai devreme şi poţi profita de lumina difuză care face aleea principală a parcului să pară o fotografie sepia, o imagine de când lumea, sau de când era vacanţă şi aveai timpul la degetul mic...