De ce

Uneori ma intreb de unde vine asa numita inspiratie care ne face pe toti cei care creăm în diverse moduri,  care lăsăm o bucată din noi în obiectele care provin din putul gandirii noastre si care se materializeaza prin noi, sa creăm. Si prin creator ma refer la oricine care a "fabricat" macar un lucru in viata, oricat de mic, de la un senviș mai special sau vreo mini inventie utila in casa, pana la mari opere de arta sau tehnologii revolutionare.
Ma fascineaza ideea posturii asteia de creator, care iti da puterea de a modela lumea, de a perfectiona obiectele, eventual si mentalitatea si atitudinea oamenilor.
Si revenind la inspiratie, cred ca presupune in primul rand o "baza de date" cu informatii pe care sa le amesteci si sa creezi cocktailuri de idei. De asemenea, se observa ca este omonim cu actiunea de a trage aer in piept, ca s-o zic asa, in biologia de balta. Deci practic, cred eu, creatia se aseamana cu respiratia. Te faci aspirator de idei, imagini, sunete, impulsuri - iei aer, le transformi, le amesteci si le donezi lumii - expiri. Te poti abtine de la creatie perioade de timp, insa mai devreme sau mai tarziu vei simti nevoia sa respiri ca sa nu te sufoci.

Cafea

Nu prea pot spune ca sunt o adepta a cafelei, nu obisnuiesc sa beau, pentru ca nu vreau sa devin dependenta, si sincer, nici cu gustul nu ma omor, desi are o aroma placuta.
Si totusi trebuie sa admit ca are, cel putin in cazul meu, un efect genial.
Brusc ma trezesc din starea vegetativa, ma incalzesc, imi vine pofta de viata, de cunoastere, mi se ascut simturile si mintea, optimismul e la cote maxime, evident, la fel si energia si ma simt in stare sa le fac pe toate.
Cred ca ma voi gandi de doua ori inainte sa spun "nu" cafelei.
DAR din pacate asta e doar o odihna falsa, o pacaleala frumoasa...nu poate inlocui 8-9 ore de somn fara niciun fel de alarma.

Despre caini si javre

Vremea de afara mereu m-a influentat, drept urmare, in urma unei meditatii in potopul bucurestean am ajuns la concluzia ca desi imi plac animalele mai mult decat oamenii, as prefera sa vad cainii abandonati eutanasiati decat ducand o viata mizera. Posibil ca "strabunii" acestor catei sa fie cei abandonati de oamenii ale caror case au fost demolate si au fost fortati sa se mute la bloc..unde..o data ca puteau sa nu aiba destul spatiu si pentru caine/caini, iar in al doilea rand, unui caine care a trait numai in curte i-ar fi fost dificil sa se adapteze la viata intr-o cutie de beton.

Acum revenind, nu vad cum poti iubi un animal lasandu-l sa traiasca pe strazi, printre gunoaie, mizerie, expus pericolului numit OM (cainii pot fi calcati de masini, mai mult sau mai putin intentionat, batuti, otraviti, etc), facand frigul, foamea, eventual si caldura si setea.

Ca sunt adaptati, e adevarat, dar bine tot nu cred ca le este.

Apoi mai este povestea cu agresivitatea. De obicei un caine este "fioros" ori cand are pui, ori daca e mai posesiv si isi apara teritoriul, ori in cazul in care a fost maltratat la viata lui si vede in fiecare om un potential dusman.

Pe de alta parte, unii isi pot apara zona de strada, cu tot cu locuitori. De exemplu, in jurul blocului meu isi fac veacul doi caini care nu sar "la scandal" decat atunci cand apar maidanezi straini, mai mult sau mai putini periculosi. Legat de oameni, nu latra decat ce li se pare dubios, cum ar fi gipsyneii cu fiarele vechi.

Cred ca prea putini sunt cainii care duc o viata caineasca "decenta" pe drumuri, din simplul fapt ca iarna mor de frig. Adica hai sa fim seriosi, nu poti creste maidanezi in scara blocului, nu ca ar fi un deranj colosal sa doarma noaptea acolo, insa multi oameni sunt rai sau fricosi.

Nu pot spune ca moartea in sine ma incanta, insa mi se pare cea mai civilizata optiune. Cred ca "iubitorii" de animale se opun eutanasierii din egoism, pentru ca le place sa vada catelusi draguti pe strada, insa nu stiu cati se gandesc ca la fel de bine exista si caini batrani, raniti sau bolnavi care se chinuie sa traiasca.

Si nu, nu se pot adopta toti cainii vagabonzi din lume, nu cei adulti, deoarece este periculos. Cine ar lua in apartament un dulau strain, cu o fire pe care nu o cunoaste?
Cred ca poate observa oricine ca miraculoasele adaposturi nu fac fata, si oricum, nu cred ca stocarea in depozite de genul e o varianta, pentru ca nu asta e scopul cainilor.

Cainii sunt niste creaturi exceptionale, de mai bine de 10 ani impart camera si frigiderul cu unul. Niciunul nu merita o viata pe strazile infecte ale unui oras, fie el Bucuresti sau altul.

Pfai..acum am terminat. 

Back for BAC.

In vremuri de mult apuse ma gandeam cum o fi la liceu, cum o fi sa il termini, ma uitam la "seniori" cum merg cu pasi lenesi si plictisiti, familiarizati cu peretii si treptele liceului..
Bacul era doar un mijloc de transport...admiterea un fel de poarta Sfantului Petru..
Eram cei mai mici si fraieri din liceu...ne uitam usor intimidati la cei mari..
Acum noi ne uitam cu groaza la ei, mai bine zis la ele, boboacele (si nu numai) acelea care au mufe de pokemoni transfigurati de la atata tencuiala pe ten.
Dar na, trebuie sa-i intelegem. Fiecare vrea sa se faca remarcat in noua turma, fie prin felul in care arata, fie prin cat da din gura, fie prin cum se poarta, fie prin toate.  Nevoia de recunoastere si integrare, eventual si de dominare (in cazul alora mai cu pinteni) pluteste in jurul tuturor...fie ei boboci sau nu.
Si revenind...bacul nu mi se pare ( INCA) monstrul invizibil care sta in carca ta si iti infige ghearale in ceafa sau te strange de gat pana nu mai poti respira. Pur si simplu este. Este si atat. Trebuie luat in serios dar la modul linistit si calculat, nu tre' sa disperam cu capul inainte...nu e sfarsitul lumii.
Acum, in a XII-a, ma simt ca Jack Sparrow la capatul lumii.

Homo certaretus

Cu siguranta fiecare individ s-a plans macar o data in viata de ceva sau de cineva si, mai sigur decat asta, a auzit, vrand sau nevrand, pe cineva boscorodind. Poate ca datul din gura are si partile lui bune, anume faptul ca te simti mai bine daca discuti despre ceva care te framata pana epuizezi subiectul, dar cred ca unii abuzeaza si devin stresanti.
Pe internet exista tot felul de specimene triste care se argumenteaza cu cate un altul, iar atunci cand pare ca li se pune capacul pe gura de canal incep sa se lege de cine stie ce chestie, numa-numa sa aiba ultimul cuvant, eventual sa para ei aia destepti. Si pe mine ma zgarie pe timpan decatul folosit fara negatie, "care" in loc de "pe care", sau dezacordul dintre subiect si predicat, dar sincer, nu cred ca e cazul sa te ambalezi de parca viata ta ar depinde de asta. Am vazut o groaza de articole unde mai devreme sau mai tarziu incepea cearta inflacarata din cauza cuiva care a calcat stramb pe gramatica, unii sa il faca albie de porci, altii sa ii ia apararea.
Mai penibili decat disperatii acestia care cum gasesc o scurgere de gaze aprind focul in loc sa explice calm sau sa isi vada de viata lor mi se par cei care si-ar da si o mana numai sa demosntreze ca opinia lor trebuie sa fie opinia tuturor.. pe Youtube, pe Facebook, si pe multe alte site-uri...

A, si apropo de FB, sunt unii care se plang de cat de penibili sau stresanti sunt altii, dar ajung ei insisi sa fie enervanti, pentru ca nu poti spune nimanui ce sa faca si ce nu acolo,...ca de ce au fotografii nu stiu cum, ca de ce scriu nu stiu ce, ca de ce, ca de ce...intr-adevar e stresant spam-ul din ziua cu prima ninsoare, de parca nu am avea ferestre cu totii, sau postarile de genul "la multi ani, mami". Mama care de cele mai multe ori nu are fb.  Ba. Ma bucur ca e ziua mama-tii, dar sincer, nimanui nu-i pasa. Du-te la ea si spune-i ce ai de spus. Sau fotografii cu micul tau dejun, sa arati tu ce embrion de bucatareasa esti...si da, tocmai am boscorodit. Solutia nu e sa schimbi lumea boscorodind ca moara stricata, poti, de exemplu sa ii stergi, sau, daca nu sunt genul de care te poti debarasa, sa ii elimini de la news feed. De cand am linsat vreo 200 de perosane totul e atat de chill si frumos..

Nasol moment

Insomnia is a gross feeder. It will nourish itself on any kind of thinking, including thinking about not thinking.  

                                                                             - Clifton Fadiman

Agasanta mai e partea cu titlul

După aproape încă două luni de absență, îmi iau inima în dinți și încerc să scriu din nou. Cred..cred ca sunt pe drumul cel bun, aveam nevoie de o primă frază ca impuls. Mi-e că dacă mă opresc se pierde firul. 

Mi-am pierdut urăt de tot îndemânarea, deși mai degrabă s-a instalat un soi de scepticism legat de toată treaba cu scrisul. Nici măcar în jurnalul meu wanna-be nu am mai scris de luni de zile, iar asta e destul de rău. Ce o să am de citit despre mine peste un an? Acum mă uit și ma minunez ce și cum gândeam mai demult, ce mărunțișuri mă preocupau, lucruri de care aș fi uitat dacă nu le-aș fi scris.

Mi se pare chiar utilă activitatea asta, e o metodă bună de a te descărca, de a exersa organizarea ideilor, iar partea cea mai interesantă, ocazia de a te observa de-a lungul timpului. Cred ca e aproape imposibil sa spui cu exactitate ce gândeai acum 6 luni, un an, doi. Lumea spune doar: ”Oh, ce era în capul meu?” Scrie, iar când te întrebi așa ceva, taci și citește.

Cred că motivul pentru care scriu e că mă deprima să-mi văd odrasla de blog abandonată dupa ce atâta timp abia așteptam să-mi tastez noile idei....

Acum.. ele vin și pleacă, cred că mi-am pierdut abilitatea de a le prinde și șlefui înainte să fugă. Ce, am ”îmbătrânit” și eu! Când am scris aici prima oară eram un ou așteptând să văd în ce pramatie de liceu ajung boboacă, iar acum...hmm..dacă am luat-o cu pasări, în an terminal ce suntem, rațe, nu?

ceva random

poc

Observ că m-am înstrăinat, așa, în ultimul timp, de lăcașul acesta de pitici de creier fugiți din cutia mea craniană. Observ și că propozița aceea jegoasă, perfidă și puturoasă, aia cu ”nu am timp” a devenit aproape un tic verbal. Și că tot veni vorba, cred că mai e puțin și blogângania împlinește 3 ani :). Să zicem că de jumătate de an am o scuză bună pentru faptul ca mi-am înțărcat progenitura asta de blog și am lăsat-o singură, bântuită ocazional de câte vreun internaut. M-am cam apucat să-mi aștern cearceaful pentru cele veșnice, respectiv desen pentru arhitectura :)

una dintre primele ”creaturi” in perspectiva :) stiu ca e cam deformata, dar imi place cum a iesit in axo :)

Snowballs..right in the heart!

De obicei nu prea cred prognoza meteo, cred ca în ultimele două săptamâni cineva care se uită la TV(eu nu practic activitatea asta) mi-a spus de vreo trei ori că va fi lapoviță și frig, iar eu am zis "Da, daa,daaa"..
Când am auzit de ce nu se face marți școala (genul acesta de informatie are cea mai mare viteză de propagare) parcă mi-a venit să râd...viscol portocaliu în ultimele zile de martie...totuși :))
TOTUȘI, cu două minute în urmă pluteau niște bilute albe și pufoase ca de polistiren care acuma sunt antrenate de vânt într-un zbor haotic.
Iarna a revenit cu ultimele puteri (or fi ultimele?). E amuzant sincer, parcă am călătorit în timp. M-am culcat în martie și m-am trezit în ianuarie..
Mă simt ca în Fimbulwinter

hai la scoala..
...ca sa ne pierdem timpul..
uraaa

Lopată

Buun, înteleg că multă lume are o logică de lopată, că unii au mentalități neadaptate sau că privesc din perspective ce se termină undeva în apropierea nasului lor, însă tare mi-s curioasă, de ce se frustrează unii atâta când pun o întrebare și nu primesc răspunsul așteptat?
De ce se lupta atâta să-și demonstreze supremația pe care n-o au?
De ce cred unii oameni ca au dreptate în fața altuia doar pentru ca sunt cu n ani mai vechi pe lumea asta?
Și nu o să înțeleg niciodată de ce unii profesori sar ca arși dacă le spui verde în față adevărul atunci când te întreabă de ce nu ai făcut aia, sau de ce ai făcut aia. De ce preferă să inventez scuze patetice gen a murit peștisorul de aur al vecinei stăpânii câinelui care m-a lătrat aseară la 10, și știți, a trebuit să fac prezența la parastasul de 3 ore.
În plus, cred că este treaba mea cu ce m-am îndeletnicit în timpul meu și nu ma simt datoare cu explicații nimanui, însă setea de recunoaștere și atenție le dictează așa: trebuie să-mi gădile timpanele implorând iertare, căci dacă tace e ignorant, iar dacă argumentează cu ceva neașteptat e impertinent și agresiv.
Unii nu vor întelege niciodată ca în general implicarea elevului este direct proportională cu implicarea profesorului, presupunând că nu predă unei cete de neanderthali sau unor slugarnici care îl văd ca pe un zeu orice ar face.

Și da, la multi ani!