Se afișează postările cu eticheta blog. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta blog. Afișați toate postările

sâmbătă, 25 octombrie 2014

De ce să scrii?

Am mai scris pe tema asta, da. Atunci îmi dadusem seama că practicam terapia prin scris fără sa fi știut, realizând în același timp și un fel de ”istoric” al chestiilor pe care le gândeam....Da, aveam un fel de ”ritual”, aproape in fiecare seară scriam chestii, cu mai multă sau mai puțină logică, că na, nu era scris să fie înțeles de altcineva.

De-a lungul primilor trei ani de liceu (că prin a 12-a nu mi-a mai ars), am tot scris pe aici, diverse, diverse, fără vreun alt scop în afară de a face ceva plăcut pentru mine.

În final mi-am dat seama că toată treaba asta a fost mi-a făcut viața mai ușoară când am avut de scris cine știe ce minuni pe la română, pentru că în ciuda faptului că îmi place să citesc am urât ceea ce însemna literatură la liceu. Îmi era foarte usor să îmi organizez cuvintele odată ce găseam o idee principală (pentru că făceam asta mereu atunci când scriam aici), sau să îmi ”traduc” toate comentariile alea din ale căror fraze lungi și încalcite uneori nu întelegeam mai nimic.

But wait, there is more! În ciuda faptului că NU sunt la o facultate cu un profil prea umanist, m-am trezit că se pune mare preț pe tehnicile de comunicare, și că trebuie să facem tot soiul de prezentări..și nu, nu mai merge ca la liceu când citeai de pe ceva, eventual și la prima vedere. Ahahaha, și da, trebuie să învățăm să lucrăm în echipa (chestie care iar, nu se întămpla în liceu în adevăratul sens), fără să ne luam la harță și păruială. 

Ca să revin de unde am plecat, scrisul, nu neapărat pe un blog, poate fi un exercițiu de ”management” al ideilor și al cuvintelor, și în timp să îți fie mai ușor când trebuie să o faci ”la comandă”, cu un scop anume.

miercuri, 17 iulie 2013

Agasanta mai e partea cu titlul

După aproape încă două luni de absență, îmi iau inima în dinți și încerc să scriu din nou. Cred..cred ca sunt pe drumul cel bun, aveam nevoie de o primă frază ca impuls. Mi-e că dacă mă opresc se pierde firul. 
Mi-am pierdut urăt de tot îndemânarea, deși mai degrabă s-a instalat un soi de scepticism legat de toată treaba cu scrisul. Nici măcar în jurnalul meu wanna-be nu am mai scris de luni de zile, iar asta e destul de rău. Ce o să am de citit despre mine peste un an? Acum mă uit și ma minunez ce și cum gândeam mai demult, ce mărunțișuri mă preocupau, lucruri de care aș fi uitat dacă nu le-aș fi scris.
Mi se pare chiar utilă activitatea asta, e o metodă bună de a te descărca, de a exersa organizarea ideilor, iar partea cea mai interesantă, ocazia de a te observa de-a lungul timpului. Cred ca e aproape imposibil sa spui cu exactitate ce gândeai acum 6 luni, un an, doi. Lumea spune doar: ”Oh, ce era în capul meu?” Scrie, iar când te întrebi așa ceva, taci și citește.
Cred că motivul pentru care scriu e că mă deprima să-mi văd odrasla de blog abandonată dupa ce atâta timp abia așteptam să-mi tastez noile idei....
Acum.. ele vin și pleacă, cred că mi-am pierdut abilitatea de a le prinde și șlefui înainte să fugă. Ce, am ”îmbătrânit” și eu! Când am scris aici prima oară eram un ou așteptând să văd în ce pramatie de liceu ajung boboacă, iar acum...hmm..dacă am luat-o cu pasări, în an terminal ce suntem, rațe, nu?
ceva random

vineri, 20 iulie 2012

Scrib

Linkin Park - By Myself
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse
Îmi amintesc cât de uşor era acum un an, un an şi jumătate să scriu. Parca eram un lac de acumulare şi când aveam prea multa apă o vărsam aici, în marele ocean virtual pe care navighează zilnic milioane de oameni. 
Scriam ,cred, ca să îmi distrag atenţia, însă acum s-a întors roata, nu am mai acordat atenţie refugiului de aici. Asta e bine, înseamnă ca nu am mai avut nevoie să mă refugiez. Timp, timp găseam eu.
Fără să ştiu de aşa ceva, practicam terapia prin scris. De fapt asta făceam demult, cum mult înainte să fii cătuat ceva pe Google pentru prima oară. Era aşa relaxant, chiar dacă la început scriam numai prostii, orice nimic pe care îl putea face un copil de 8 ani. După o pauză de vreo doi ani am reluat schema însă atunci devenise o obsesie, dependenţă, era ceva de care nu mă mai putea lipsi..un caiet mare şi scorţos pe care l-am umplut cu tot ce mă frământa. Asta pentru că nu mi-a plăcut să ''dau din casă'' tot ce mă bârâie pe creier, nu atunci când consideram că mă descurc singură. 

joi, 17 februarie 2011

Fonturi noi pentru blogger!!

Simteam nevoie de o schimbare si...da, am modificat fundalul..de fapt sablonul cu totul si mi-a pus fontul arial de care m-am saturat de la !Y Messenger. Si cand sa selectez un font....un Georgia sau Tahoma ceva..scroll in disperare sa nu fuga lista si....OMIGOSH o groaza de fonturi noi!!!!!!!!!!Geez....ce inseamna 2 saptamani de asbsenta pe Blogger.