Spre uimirea mea am rezistat eroic şi semestrul aceasta de captivitate deşi în ultimele 30 de ore am fost într-un fel de stare de şoc, parcă m-a luat cineva din faţa calculatorului de pe scaunul meu de lemn, m-a trimis într-o vacanţă mocca în Bora-Bora apoi m-a tras înapoi de-o mână, picior, ce a apucat şi m-a aruncat în flăcarile iadului. Încă nu-mi vine să cred că am luat primul meu 10 la fizică ca după aceea să-mi cadă un iceberg în cap pe care scria 3 la chimie cu care treceam doar pe lumea ailaltă. Acum sunt confuză, nu îmi vine să cred că totuşi m-a ascultat şi m-a trecut, sper să mă ţină inima şi altă dată ca şi acum. Thought I'm gonna die like a fly. Am fost în ''corijenţă clinică'', am văzut moartea cu ochii, geez, coşmarul aproape a devenit realitate.
Sâmbătă a fost şi aşa numitul bal care a fost ok în a fara concursului de miss şi mister care semăna mai mult cu o serbare sau ceva în genul claselor a 5-a sau a 6-a şi a mentalităţii comuniste ''nimeni din afară''. Frate, câtă disperare de viaţă, anul trecut a fost nevoie de declaraţie de genul ''dacă îl aduc pe ăsta, orice strică, face, drege, eu răspund pentru el'', acum teoretic strict interzis, practic, respectivii s-au descurcat şi fără ''oficialiţăţi''.
Un semestru à la Funeriu, fuuu..frate, omul ăsta chiar nu a gândit atunci când a restructurat anul şcolar (vă daţi seama, a schimbat cursul istoriei) că în 3 luni nenorocite va trebui concentrat tot ceea ce în mod normal se face în vreo 4 luni jumate? Nenea Fufu sau care spanac a făcut această foarte inutilă schimbare stă foarte foarte prost cu percepţia timpului.
Ajungi să fii sătul de toţi şi toate, sincer, mie una mi-e silă de multe ori să mă trezesc dimineaţa fiindcă mi-e silă să o iau iar de la capăt cu aceleaşi rahaturi în fiecare zi în acest ''liceu iubit sub cer de Bucureşti''. Încă mai există o parte bună, aceea că nu sunt singura căreia marele, prestigiosul şi mult iubitul liceu wanna be îi lasă un gust sec şi o privire goală.
