duminică, 1 ianuarie 2012

First of the year

Skrillex - First Of The Year (Equinox)
   
 Asculta  mai multe  audio   house

Primele două ore ale noului an mi s-au părut ciudate.. nu-im vine să cred că s-a terminat atât de repede, că deja suntem în anul acesta făcut celebru de mayaşii din Antichitate... şi astea au trecut aşa, de parcă nu au fost. 
Aici, în cucuieţii din dealurile de undeva dintre Buşteni şi Sinaia s-au văzut toate artificiile din zonă, iar din cauza ecoului zgomotul părea şi mai puternic de parcă deja începuse sfârşitul lumii.
Bum bum-ul a început de fapt acum vreo doua trei zile, iar ultima aş fi scris că a fost acum 15 minute dar tocmai se aud altele. Oricum sigur vor continua şi mâine seara, ca în fiecare an în care oamenii nu se mulţumesc doar cu atât.
Sunt curioasă cum o fii în Bucureşti pe străduţele microscopice dintre blocuri, acolo o fii război mondial, nu aici, în natură. După ce şi-a primit mesajele telefonul stă să moară, ca o albină după ce şi-a înfipt acul, dar nici că mă îndur de el...
Muream de somn de la vinul rosé care mi-a potolit setea şi mi se făcuse prea lene să elaborez ceva mai mult decât ''la mulţi ani, sănătate şi toate cele bune'' aşa că am zis că mă culc, însă iată că eu tot aici am ajuns, ca în zilele bune de acasă.
Să auzim numai de bine în anul care a devenit celebru, controversat, inspiraţie pentru filme şi sursă de bani din cărţile de genul ''2012: când şi cum o să mori'', cu mult înainte să înceapă.
În primul rând sănătate.......sau pur şi simplu FERICIRE FRATE, că asta implică tot: sănătate, succese, familie unită, vise împlinite, super-vacanţe, zăpadă, şosete de lână.......idee prinsă.
La mulţi ani 2012!!