Am mai scris pe tema asta, da. Atunci îmi dadusem seama că practicam terapia prin scris fără sa fi știut, realizând în același timp și un fel de ”istoric” al chestiilor pe care le gândeam....Da, aveam un fel de ”ritual”, aproape in fiecare seară scriam chestii, cu mai multă sau mai puțină logică, că na, nu era scris să fie înțeles de altcineva.
De-a lungul primilor trei ani de liceu (că prin a 12-a nu mi-a mai ars), am tot scris pe aici, diverse, diverse, fără vreun alt scop în afară de a face ceva plăcut pentru mine.
În final mi-am dat seama că toată treaba asta a fost mi-a făcut viața mai ușoară când am avut de scris cine știe ce minuni pe la română, pentru că în ciuda faptului că îmi place să citesc am urât ceea ce însemna literatură la liceu. Îmi era foarte usor să îmi organizez cuvintele odată ce găseam o idee principală (pentru că făceam asta mereu atunci când scriam aici), sau să îmi ”traduc” toate comentariile alea din ale căror fraze lungi și încalcite uneori nu întelegeam mai nimic.
But wait, there is more! În ciuda faptului că NU sunt la o facultate cu un profil prea umanist, m-am trezit că se pune mare preț pe tehnicile de comunicare, și că trebuie să facem tot soiul de prezentări..și nu, nu mai merge ca la liceu când citeai de pe ceva, eventual și la prima vedere. Ahahaha, și da, trebuie să învățăm să lucrăm în echipa (chestie care iar, nu se întămpla în liceu în adevăratul sens), fără să ne luam la harță și păruială.
Ca să revin de unde am plecat, scrisul, nu neapărat pe un blog, poate fi un exercițiu de ”management” al ideilor și al cuvintelor, și în timp să îți fie mai ușor când trebuie să o faci ”la comandă”, cu un scop anume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu