duminică, 8 februarie 2015

Fluturi și haos

Acum câteva zile, sau săptămâni, cine știe, am pierdut noțiunea timpului, am găsit, cum, nici asta nu mai știu, un film numit The Butterfly Effect și tradus dubios (nu că ar fi singurul), ”Zbor de fluture”. 
E genul acela de storyline care îți face fața să pice cam o dată la 20-30 de minute, după ce ai prins impresia că știi ce se va întâmpla, apare ceva neașteptat de după colț, te face să râzi, să plângi, să uiți să clipești, etc. 
În film se exemplifică felul, uneori aproape absurd, în care o acțiune, care pe moment pare total lipsită de importanță, demnă de toată neatenția, poate să influențeze viitorul. Fiecare întâmplare are o urmare care va fi mai mult sau mai puțin vizibilă cândva, în timp. Adică similar cu ce se întampla în clipul acesta,  doar că aici totul e aranjat perfect, spre deosebire de realitate. Bag mâna în foc că oricine poate gasi nenumărate exemple de astfel de serii de evenimente care au un rezultat în prezent...și a căror influență probabil nu se oprește aici.

De ce are filmul denumirea pe care o are?
Exită așa numita Teorie a Haosului care descrie comportamentul aparent haotic al sistemelor dinamice neliniare. Sisteme extrem sensibile față de stările inițiale. Sensibilitatea aceasta a lor mai este numită și ”efectul fluturelui”, pentru a sugera cât de mici pot fi modificările stărilor inițiale pentru a putea avea un rezultat total diferit.
"Mișcarea aripilor unui fluture azi poate produce o mică schimbare a atmosferei. Din această cauză și de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosfera se va schimba. Peste o luna poate, o tornadă care trebuia să lovească coasta Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, tocmai din această cauză va apărea."
Practic viețile noastre sunt un fel de astfel de sisteme sensibile, influențate de tot ce e în jur, aproape, departe,  oameni, obiecte, întamplări....prezentul este rezultatul a tot ce te-a atins în trecut chiar dacă ai simțit sau nu.


Watch your moves.


Imagine: Tomas Saraceno, The Theory of Clouds http://www.sinbadesign.com/air-port-city-by-tomas-saraceno-for-macro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu