Nasol moment

Insomnia is a gross feeder. It will nourish itself on any kind of thinking, including thinking about not thinking.  

                                                                             - Clifton Fadiman

Agasanta mai e partea cu titlul

După aproape încă două luni de absență, îmi iau inima în dinți și încerc să scriu din nou. Cred..cred ca sunt pe drumul cel bun, aveam nevoie de o primă frază ca impuls. Mi-e că dacă mă opresc se pierde firul. 

Mi-am pierdut urăt de tot îndemânarea, deși mai degrabă s-a instalat un soi de scepticism legat de toată treaba cu scrisul. Nici măcar în jurnalul meu wanna-be nu am mai scris de luni de zile, iar asta e destul de rău. Ce o să am de citit despre mine peste un an? Acum mă uit și ma minunez ce și cum gândeam mai demult, ce mărunțișuri mă preocupau, lucruri de care aș fi uitat dacă nu le-aș fi scris.

Mi se pare chiar utilă activitatea asta, e o metodă bună de a te descărca, de a exersa organizarea ideilor, iar partea cea mai interesantă, ocazia de a te observa de-a lungul timpului. Cred ca e aproape imposibil sa spui cu exactitate ce gândeai acum 6 luni, un an, doi. Lumea spune doar: ”Oh, ce era în capul meu?” Scrie, iar când te întrebi așa ceva, taci și citește.

Cred că motivul pentru care scriu e că mă deprima să-mi văd odrasla de blog abandonată dupa ce atâta timp abia așteptam să-mi tastez noile idei....

Acum.. ele vin și pleacă, cred că mi-am pierdut abilitatea de a le prinde și șlefui înainte să fugă. Ce, am ”îmbătrânit” și eu! Când am scris aici prima oară eram un ou așteptând să văd în ce pramatie de liceu ajung boboacă, iar acum...hmm..dacă am luat-o cu pasări, în an terminal ce suntem, rațe, nu?

ceva random

poc

Observ că m-am înstrăinat, așa, în ultimul timp, de lăcașul acesta de pitici de creier fugiți din cutia mea craniană. Observ și că propozița aceea jegoasă, perfidă și puturoasă, aia cu ”nu am timp” a devenit aproape un tic verbal. Și că tot veni vorba, cred că mai e puțin și blogângania împlinește 3 ani :). Să zicem că de jumătate de an am o scuză bună pentru faptul ca mi-am înțărcat progenitura asta de blog și am lăsat-o singură, bântuită ocazional de câte vreun internaut. M-am cam apucat să-mi aștern cearceaful pentru cele veșnice, respectiv desen pentru arhitectura :)

una dintre primele ”creaturi” in perspectiva :) stiu ca e cam deformata, dar imi place cum a iesit in axo :)

Snowballs..right in the heart!

De obicei nu prea cred prognoza meteo, cred ca în ultimele două săptamâni cineva care se uită la TV(eu nu practic activitatea asta) mi-a spus de vreo trei ori că va fi lapoviță și frig, iar eu am zis "Da, daa,daaa"..
Când am auzit de ce nu se face marți școala (genul acesta de informatie are cea mai mare viteză de propagare) parcă mi-a venit să râd...viscol portocaliu în ultimele zile de martie...totuși :))
TOTUȘI, cu două minute în urmă pluteau niște bilute albe și pufoase ca de polistiren care acuma sunt antrenate de vânt într-un zbor haotic.
Iarna a revenit cu ultimele puteri (or fi ultimele?). E amuzant sincer, parcă am călătorit în timp. M-am culcat în martie și m-am trezit în ianuarie..
Mă simt ca în Fimbulwinter

hai la scoala..
...ca sa ne pierdem timpul..
uraaa