Morgenstern

Pe cât de trist sună, pe atât de amuzant şi practic este trezitul între 5 şi 6 dimineaţa. Totul devine uşor odata ce te-ai scoborât din al tău culcuş cald şi moale şi treci pe pilot automat. După ce verifici că nu ai plecat în pijamale şi că ai şosetele la fel poţi ieşi pe uşă în a noii zile-ntâmpinare. Tramvaiul proaspăt scos din depou îşi face primele ture cu oameni amorţiţi de somn şi nesomn. Te simţi mai bine când vezi că împarţi soarta cu înca un sfert de oraş. Ici colo câte unul stă să adoarmă pe scaun, alţii reuşesc să îşi ţina ochii larg deschişi până la următorul căscat. Dimineaţa nu se oboseşte nimeni să vorbească mult şi tare în ratb, să dea peste tine pe stradă, sau să meargă repede şi înghesuit cât să nu poţi face slalom printre oameni. Presupunând că nu te prinde ora 8 când toată lumea se duce la muncă.
La liceu începe partea cea mai intreresantă. Unul mai de nerecunoscut decât altul cu moacele alea şifonate. Ajungi acolo în bancă, nu ştii cine eşti, cine-s restul, ce cauţi aici şi ce vor ei de la tine. Şi stai şi meditezi aşa pe jumătate dormind până  intră profesorul cu o plăcere sadică pe chip la vederea epavelor noastre şi îţi aminteşti brusc unde eşti şi ce cauţi....

Cluj

Aaaaand..nevermind.

Afară-i soare liniştit şi-n casă arde gazul, iar eu degeaba stau, între ceste două lumi, purgatoriu-ntre copaci, acas-aş vrea să fug, peste munţi şi peste văi, prin ploi. O unghie cu-n patent aş scoate, dar nu se poate. Vântul păru-mi ameţeşte, nervii mi-i înebuneşte, un copac aş roade în loc sa-mi dau două palme...some men just want to watch the world burn  vrufswshyewbiyzogskgxj phkfajfirqifvllwotwkg7&962(*?"+*

Sabotage

Melancolia...8->

Scrib

Linkin Park - By Myself
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Îmi amintesc cât de uşor era acum un an, un an şi jumătate să scriu. Parca eram un lac de acumulare şi când aveam prea multa apă o vărsam aici, în marele ocean virtual pe care navighează zilnic milioane de oameni. 

Scriam ,cred, ca să îmi distrag atenţia, însă acum s-a întors roata, nu am mai acordat atenţie refugiului de aici. Asta e bine, înseamnă ca nu am mai avut nevoie să mă refugiez. Timp, timp găseam eu.

Fără să ştiu de aşa ceva, practicam terapia prin scris. De fapt asta făceam demult, cum mult înainte să fii cătuat ceva pe Google pentru prima oară. Era aşa relaxant, chiar dacă la început scriam numai prostii, orice nimic pe care îl putea face un copil de 8 ani. După o pauză de vreo doi ani am reluat schema însă atunci devenise o obsesie, dependenţă, era ceva de care nu mă mai putea lipsi..un caiet mare şi scorţos pe care l-am umplut cu tot ce mă frământa. Asta pentru că nu mi-a plăcut să ''dau din casă'' tot ce mă bârâie pe creier, nu atunci când consideram că mă descurc singură.