Yggdrasil

Într-o zi am avut inspiratia de a schimba adresa blogului. Probabil o idee proasta.
Yggdrasil. Arborele lumii. Mitologie celtica. Un cuvânt care arată si sună interesant. Bingo!

Acest ax al lumii, din punct de vedere al mitologiei scandinave, conecta cele 9 ținuturi care ar fi existat. Rădacinile tindeau spre Asgard, lumea zeilor din ”familia” Aesir (cine a văzut Thor, știe), Alfheim, ținutul elfilor, Midgard, cu muritorii de rând, Vanaheim, cu alți zei numiți Vanir, Svarlatlheim, al piticilor de grădină, Jotunheim, giganții, Muspelheim, lumea focului etern, Helheim, asta e simplă, hel-hell, lumea morților și Niflheim, lumea de gheață.
Cum era și de așteptat, ”heim” înseamnă casă, iar ”gard”, curte, moșie.
Desigur, sunt o groază de interpretări ale originilor numelor și relațiilor dintre lumi, personaje (zei și animale) și variante ale destinului Yggdrasil-ului (a fi sau a nu fi distrus de Ragnarök)

De ce

Uneori ma intreb de unde vine asa numita inspiratie care ne face pe toti cei care creăm în diverse moduri,  care lăsăm o bucată din noi în obiectele care provin din putul gandirii noastre si care se materializeaza prin noi, sa creăm. Si prin creator ma refer la oricine care a "fabricat" macar un lucru in viata, oricat de mic, de la un senviș mai special sau vreo mini inventie utila in casa, pana la mari opere de arta sau tehnologii revolutionare.
Ma fascineaza ideea posturii asteia de creator, care iti da puterea de a modela lumea, de a perfectiona obiectele, eventual si mentalitatea si atitudinea oamenilor.
Si revenind la inspiratie, cred ca presupune in primul rand o "baza de date" cu informatii pe care sa le amesteci si sa creezi cocktailuri de idei. De asemenea, se observa ca este omonim cu actiunea de a trage aer in piept, ca s-o zic asa, in biologia de balta. Deci practic, cred eu, creatia se aseamana cu respiratia. Te faci aspirator de idei, imagini, sunete, impulsuri - iei aer, le transformi, le amesteci si le donezi lumii - expiri. Te poti abtine de la creatie perioade de timp, insa mai devreme sau mai tarziu vei simti nevoia sa respiri ca sa nu te sufoci.

Cafea

Nu prea pot spune ca sunt o adepta a cafelei, nu obisnuiesc sa beau, pentru ca nu vreau sa devin dependenta, si sincer, nici cu gustul nu ma omor, desi are o aroma placuta.
Si totusi trebuie sa admit ca are, cel putin in cazul meu, un efect genial.
Brusc ma trezesc din starea vegetativa, ma incalzesc, imi vine pofta de viata, de cunoastere, mi se ascut simturile si mintea, optimismul e la cote maxime, evident, la fel si energia si ma simt in stare sa le fac pe toate.
Cred ca ma voi gandi de doua ori inainte sa spun "nu" cafelei.
DAR din pacate asta e doar o odihna falsa, o pacaleala frumoasa...nu poate inlocui 8-9 ore de somn fara niciun fel de alarma.

Despre caini si javre

Vremea de afara mereu m-a influentat, drept urmare, in urma unei meditatii in potopul bucurestean am ajuns la concluzia ca desi imi plac animalele mai mult decat oamenii, as prefera sa vad cainii abandonati eutanasiati decat ducand o viata mizera. Posibil ca "strabunii" acestor catei sa fie cei abandonati de oamenii ale caror case au fost demolate si au fost fortati sa se mute la bloc..unde..o data ca puteau sa nu aiba destul spatiu si pentru caine/caini, iar in al doilea rand, unui caine care a trait numai in curte i-ar fi fost dificil sa se adapteze la viata intr-o cutie de beton.

Acum revenind, nu vad cum poti iubi un animal lasandu-l sa traiasca pe strazi, printre gunoaie, mizerie, expus pericolului numit OM (cainii pot fi calcati de masini, mai mult sau mai putin intentionat, batuti, otraviti, etc), facand frigul, foamea, eventual si caldura si setea.

Ca sunt adaptati, e adevarat, dar bine tot nu cred ca le este.

Apoi mai este povestea cu agresivitatea. De obicei un caine este "fioros" ori cand are pui, ori daca e mai posesiv si isi apara teritoriul, ori in cazul in care a fost maltratat la viata lui si vede in fiecare om un potential dusman.

Pe de alta parte, unii isi pot apara zona de strada, cu tot cu locuitori. De exemplu, in jurul blocului meu isi fac veacul doi caini care nu sar "la scandal" decat atunci cand apar maidanezi straini, mai mult sau mai putini periculosi. Legat de oameni, nu latra decat ce li se pare dubios, cum ar fi gipsyneii cu fiarele vechi.

Cred ca prea putini sunt cainii care duc o viata caineasca "decenta" pe drumuri, din simplul fapt ca iarna mor de frig. Adica hai sa fim seriosi, nu poti creste maidanezi in scara blocului, nu ca ar fi un deranj colosal sa doarma noaptea acolo, insa multi oameni sunt rai sau fricosi.

Nu pot spune ca moartea in sine ma incanta, insa mi se pare cea mai civilizata optiune. Cred ca "iubitorii" de animale se opun eutanasierii din egoism, pentru ca le place sa vada catelusi draguti pe strada, insa nu stiu cati se gandesc ca la fel de bine exista si caini batrani, raniti sau bolnavi care se chinuie sa traiasca.

Si nu, nu se pot adopta toti cainii vagabonzi din lume, nu cei adulti, deoarece este periculos. Cine ar lua in apartament un dulau strain, cu o fire pe care nu o cunoaste?
Cred ca poate observa oricine ca miraculoasele adaposturi nu fac fata, si oricum, nu cred ca stocarea in depozite de genul e o varianta, pentru ca nu asta e scopul cainilor.

Cainii sunt niste creaturi exceptionale, de mai bine de 10 ani impart camera si frigiderul cu unul. Niciunul nu merita o viata pe strazile infecte ale unui oras, fie el Bucuresti sau altul.

Pfai..acum am terminat. 

Back for BAC.

In vremuri de mult apuse ma gandeam cum o fi la liceu, cum o fi sa il termini, ma uitam la "seniori" cum merg cu pasi lenesi si plictisiti, familiarizati cu peretii si treptele liceului..
Bacul era doar un mijloc de transport...admiterea un fel de poarta Sfantului Petru..
Eram cei mai mici si fraieri din liceu...ne uitam usor intimidati la cei mari..
Acum noi ne uitam cu groaza la ei, mai bine zis la ele, boboacele (si nu numai) acelea care au mufe de pokemoni transfigurati de la atata tencuiala pe ten.
Dar na, trebuie sa-i intelegem. Fiecare vrea sa se faca remarcat in noua turma, fie prin felul in care arata, fie prin cat da din gura, fie prin cum se poarta, fie prin toate.  Nevoia de recunoastere si integrare, eventual si de dominare (in cazul alora mai cu pinteni) pluteste in jurul tuturor...fie ei boboci sau nu.
Si revenind...bacul nu mi se pare ( INCA) monstrul invizibil care sta in carca ta si iti infige ghearale in ceafa sau te strange de gat pana nu mai poti respira. Pur si simplu este. Este si atat. Trebuie luat in serios dar la modul linistit si calculat, nu tre' sa disperam cu capul inainte...nu e sfarsitul lumii.
Acum, in a XII-a, ma simt ca Jack Sparrow la capatul lumii.