sâmbătă, 8 septembrie 2012
luni, 20 august 2012
Aaaaand..nevermind.
Afară-i soare liniştit şi-n casă arde gazul, iar eu degeaba stau, între ceste două lumi, purgatoriu-ntre copaci, acas-aş vrea să fug, peste munţi şi peste văi, prin ploi. O unghie cu-n patent aş scoate, dar nu se poate. Vântul păru-mi ameţeşte, nervii mi-i înebuneşte, un copac aş roade în loc sa-mi dau două palme...some men just want to watch the world burn vrufswshyewbiyzogskgxj phkfajfirqifvllwotwkg7&962(*?"+*
marți, 14 august 2012
vineri, 20 iulie 2012
Scrib
Îmi amintesc cât de uşor era acum un an, un an şi jumătate să scriu. Parca eram un lac de acumulare şi când aveam prea multa apă o vărsam aici, în marele ocean virtual pe care navighează zilnic milioane de oameni.
Scriam ,cred, ca să îmi distrag atenţia, însă acum s-a întors roata, nu am mai acordat atenţie refugiului de aici. Asta e bine, înseamnă ca nu am mai avut nevoie să mă refugiez. Timp, timp găseam eu.
Fără să ştiu de aşa ceva, practicam terapia prin scris. De fapt asta făceam demult, cum mult înainte să fii cătuat ceva pe Google pentru prima oară. Era aşa relaxant, chiar dacă la început scriam numai prostii, orice nimic pe care îl putea face un copil de 8 ani. După o pauză de vreo doi ani am reluat schema însă atunci devenise o obsesie, dependenţă, era ceva de care nu mă mai putea lipsi..un caiet mare şi scorţos pe care l-am umplut cu tot ce mă frământa. Asta pentru că nu mi-a plăcut să ''dau din casă'' tot ce mă bârâie pe creier, nu atunci când consideram că mă descurc singură.
joi, 19 iulie 2012
Miscare de trupe
A misca sau a nu misca. Cand e din ce in ce mai putin nisip in partea de sus a clepsidrei si multumirea intarzie sa apara cred ca ar trebui sa o caut in alta parte.....Inversunarea ce clocoteste in vene trebuie eliminata....trebuie sa ma arunc cu ea in mare, o mare noua si partial necunoscuta, cu o Altantida unde voi fi primita sau nu. Mereu a scapat din cusca inversunarea asta, trebuie inecata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





















