Briza vacantei

Când ieşi pe intrarea din faţă, pe uşa dublă cu arcadă cu tot,  după ce ai intrat cu 7 ore în urmă pe uşa din spate, a alcoolicilor anonimi, uşa dublă deschisă mereu doar pe jumătate unde se înghesuie elevii ca şobolanii din flimul Titanic care fug de apă, atunci te loveşte o pala de vânt strecurându-ţi în nări mirosul de lac al Tineretului...
Acel lac unde se reflecta norii, copacii şi blocurile de parcă ar ieşi toate din apă, cerul, de parcă dacă ai sări în lac ai cădea în cer si ai ajunge în rai (practic, dacă te îneci chiar este posibil, dar nu asta era ideea).
Şi apusul roşu de ciudă că tu astăzi ai scăpat ca prin minune cu două ceasuri mai devreme şi poţi profita de lumina difuză care face aleea principală a parcului să pară o fotografie sepia, o imagine de când lumea, sau de când era vacanţă şi aveai timpul la degetul mic...