Alchimie

Ce se preschimbă-n poezie?

Numai lucrurile cari s-au stins

trecând în amintire

Numai arzătoarea nimicire

prin ceea ce cauţi într-adins

Numai plecarea şi-ntoarcerea

Numai drumul cocoarelor

Numai frunza ce cade

şi oboseala popoarelor

                                 de Lucian Blaga

omul ăsta a fost un geniu

 Amintirile şi lucrurile care te framântă te fac să le dai afară prin orice mijloc posibil, de la muzică, ceva scris într-un moment în care a venit curentul şi a aprins beculeţul sau măzgăleli de toate felurile, până la spart vaze, dat cu capul de geam şi pereţi şi distrus orice urmă a existenţei ceva-ului pe care vrei să ţi-l ştergi din memorie. Ne putem preface că am dat clik dreapta, delete şi ok dar asta înseamnă de fapt că încercăm să ne minţim pe noi înşine. Toate abaterile astea împotriva noastră rămân într-un sertărel blindat din capul nostru, unde ascundem adevăratele sentimente care se zbat în lanţurile grele cu care noi le-am legat. Dar cu cât sunt mai multe cu atât devin mai puternice, iar atunci se eliberează şi pun stăpânire pe tine, când nu mai ştii de nimeni şi nimic şi simţi că totul trece pe lângă tine, neavând niciun sens dacă nu rezolvi ceva-ul de care ai vrut să scapi ca un laş, aruncându-l în cele mai întunecate cotloane ale minţii crezând că aşa se va pierde.