Buun, înteleg că multă lume are o logică de lopată, că unii au mentalități neadaptate sau că privesc din perspective ce se termină undeva în apropierea nasului lor, însă tare mi-s curioasă, de ce se frustrează unii atâta când pun o întrebare și nu primesc răspunsul așteptat?
De ce se lupta atâta să-și demonstreze supremația pe care n-o au?
De ce cred unii oameni ca au dreptate în fața altuia doar pentru ca sunt cu n ani mai vechi pe lumea asta?
Și nu o să înțeleg niciodată de ce unii profesori sar ca arși dacă le spui verde în față adevărul atunci când te întreabă de ce nu ai făcut aia, sau de ce ai făcut aia. De ce preferă să inventez scuze patetice gen a murit peștisorul de aur al vecinei stăpânii câinelui care m-a lătrat aseară la 10, și știți, a trebuit să fac prezența la parastasul de 3 ore.
În plus, cred că este treaba mea cu ce m-am îndeletnicit în timpul meu și nu ma simt datoare cu explicații nimanui, însă setea de recunoaștere și atenție le dictează așa: trebuie să-mi gădile timpanele implorând iertare, căci dacă tace e ignorant, iar dacă argumentează cu ceva neașteptat e impertinent și agresiv.
Unii nu vor întelege niciodată ca în general implicarea elevului este direct proportională cu implicarea profesorului, presupunând că nu predă unei cete de neanderthali sau unor slugarnici care îl văd ca pe un zeu orice ar face.
Și da, la multi ani!
Se afișează postările cu eticheta ipocrizie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ipocrizie. Afișați toate postările
luni, 21 ianuarie 2013
miercuri, 15 iunie 2011
C'mon
Hai sa recunoastem, toti suntem mai mult sau mai putin ipocriti uneori, poate cateodata dintr-un soi de 'respect' cu cel mai cunoscut exemplu: "I: Cum imi sta cu verde? R: Binişor; (în gând: ca dracu' să mor!)''. Astea sunt chestii inofensive. Dar ce spanac se încearcă a se obţine cu ipocrizii la modul că par a fi 576982356 de persoane într-un singur pachet de carne şi oase?
Popularitate? Nu cred că asta se obţine încercând să faci pe interesantul cu cele mai stupide chestii, asta fac piticoşeniile de la clasele mici, oamenii ar trebui să aprecieze un om pentru ce face, cine şi ce este el, cu tot cu defectele lui.
Prieteni? Cred că un prieten trebuie să te accepte de la început cu toate defectele tale alea multe şi la fel să îl accepţi şi tu. Un prieten te învaţă să îţi dezvolţi calităţile şi să îţi depăşeşti defectele. E acela care te suportă mereu şi nu te injură prea tare când îi greşeşti, acela la care te întorci şi primeşti iertare. Nu e acela care te ia gata schimbat în bine, care devine subit interesat de tine, ca şi cum ar vrea să-şi facă o pizza dar i-e lene şi într-o zi i se deschide ditai pizzeria în faţa blocului în care năvăleşte ca un tătar.
Stim ce crede o anumita persoana, nu dupa ceea ce ne spune, ci dupa faptele ei. Isaac Bashevis Singer
Linguşirea este mai periculoasă decât ura. Gracian
Aşa cum corbii scot ochii stârvurilor, la fel şi linguşitorii iau minţile oamenilor. Pitagora
Un om făţarnic are două feţe şi niciun obraz. Nicolae Iorga

Abonați-vă la:
Postări (Atom)