miercuri, 23 februarie 2011

Scapa de frig

Eşti pe stradă, te bate vântul. Au, te doare. Chiar degeaba ai 3 perechi de ciorapi in ghete, o căciulă şi două fulare. Nu dispera chiar aşa tare. Nu te gândi la degetele tale. Chiar dacă nu le simţi, ele sunt acolo, alături de tine, ca o entitate invizibilă. Nu te gândi la gheaţă şi zăpadă. Nici la ce arată termometrul.


Fă un exerciţiu de imaginaţie. Gândeşte-te la un foc. Imaginează-ţi că eşti în faţa unui şemineu, auzi cum trosnesc lemnele. Imaginează-ţi că întinzi mâna înspre foc, simte cum îţi arde pielea.
Apoi pleacă de lângă şemineu. Mută-te cu gândul la mare. Gândeşte-te că sunt 35 de grade, abia ai ieşit din apă şi briza mării te face să tremuri! Da, vezi, tremuri de-adevăratelea, daaar e 'briza mării' care te bate de te usucă de 'apa mării din care ai ieşit'. Imaginează-ţi că mergi pe nisip fierbinte, nu pe zăpadă, cum îţi arde tălpile şi cum îl împrăştie briza peste tot. Imaginează-ţi cum te bate soarele în cap. Imaginează-ţi că e cald şi vrei să fie iarnă. Aşa ca astă vară.

          Nu-i aşa că e mai cald acum?

Un comentariu: