Stiu persoane foarte foarte 'adoratoare' de pufosenii precum cainii si pisicile, dar parintii interzic cu desavarsire prezenta animalierelor la domiciliu.
Un câine în viziunea părintelui şi a odraslei:
Odrasla: Mami mamiii nu ne luam şi noi un căţeeel [[puppy eyes]]??? Uite uite cât de scump e ăla' micu' a lu' vecinu' şi cum vine la tine şi sare şi îl mângâi, uite cât de alb şi pufos e! Îl ţin la mine în cameră promiiit!
Părintele: Nu îţi iau câine, face mizerie, tu o să-l duci afară numai dacă te toc, asta dacă nu rămâne tot pe capul meu, că tu hoinăreşti toată ziua, trebuie să-l duci la veterinar, să-l dresezi, să-i cumperi de mâncare, să-l speli că nu e pisică, iar dacă nu stă la baie te-ai dat dracu'. Covoru o fii al meu dar câinele e al tău aşa că tu o să scoţi blana lui din podelele mele! O să ne mănânce pantofii, o să facă în casă şi o să zgârie pereţii până ajunge la beton!! Eu ţi-l iau dar dacă te plângi de toate astea mi-l fac covor de blană naturală!
Odrasla: Mdea :| sigur. De ce te-oi mai fi întrebat.
Dacă nu eşti sigur că eşti dispus sub nicio formă să nu-ţi iei un câine, căci aşa creşte populaţia de maidanezi.
Dacă ai decis să faci marele pas trebuie să te gândeşti la o rasă, sau mai degrabă dimensiunea câinelui. Nici corciturile sau maidanezii nu sunt răi, iar de ei poţi face rost destul de uşor pe gratis. De ce? La petshop nu vei găsi decât cine ştie ce rase de câini (frumuşei, adevărat) pentru 6-7 milioane(cel puţin), pe când dacă întrebi în jur, din om în om probabil că vei găsi pe cineva fericit să-ţi dea un pui de ceva ca să scape de el.
Unii pot fii aşa fericiţi încât nu vor mai aştepta să-l vrei şi ţi- vor face 'cadou', iar tu te vei obişnui cu idea (my case).
Dimensiunea şi rasa sunt foare importante pentru că nu poţi ţine un ciobănesc la bloc în două camere, iar unui pechinez probabil că nu i-ar plăcea foarte mult să îşi sape iarna tunele prin troienele de zăpadă de la munte.
Cei mai potriviţi pentru bloc sunt câinii de dimensiuni mici sau medii, îşi găsesc uşor loc în casă, uşor de transportat, uşor de luat în braţe când se apropie o ceată de maidanezi...
Sunt buni şi pentru că nu mănâncă exagerat de mult. Unul mare, de exemplu un ciobănesc, poate mânca mai mult ca tine.
Copilaşi fiind, patrupedele sunt foaarte jucăuşe şi cam pline de energie. De aceea cam fac şi prostii.
De exemplu, a mea creatură, a distrus câteva perechi de pantofi şi papuci, îmi fura jucăriile, se urca pe masă şi fura de mâncare şi nu numai (mi-a furat şi ros aparatul dentar!!!) Îi plăceau şi jocurile de genul ''eu te muşc, tu fugi că vin să te mai muşc odată'' care erau amuzante pe vremea când nu avea cine ştie ce dinţi în gură, dar când creşte nu îşi mai dă seama că pe tine chiar te doare. Atunci nu mai e amuzant.
Nici câinii adulţi nu sunt lipsiţi de ''ticuri''.
Din punct de vedere sănătate, pot avea şi ei o grămadă de boli. Dacă ai noroc de un câine sănătos cea mai frecventă şi inevitabilă problemă vor fi puricii (îi ia de afară). Din cauza lor arătarea mea îşi smulge pur şi simplu blana în disperarea de-ai omorî probabil. Se scapă uşor de ei cu nişte picături speciale care sunt cam scumpe (35lei 5 sau 10 ml parcă) aşa că. Oricum sunt obligatorii vaccinurile anuale.
Cei trebuie tunşi din când în când şi periaţi destul de des, altfel se încâlceşte foarte foarte urât. Şi tuturor câinilor care nu stau la curte ar trebui să li se taie ghearele din când în când. Ei în mod normal şi le tocesc când sapă în pământ sau când aleargă, iar la bloc nu prea au condiţiile astea aşa că se adaptează şi zgârie mobila sau pereţii ca să îşi tocească ghearele.
Câinii nu sunt nişte roboţei sau animăluţe de pluş aşa că au nevoie şi de atenţie şi afecţiune constantă. Unii suferă când sunt singuri acasă, mai ales cei tineri, alţii dorm ca trântorii.
NU trebuie să îţ baţi sub nicio formă, orice ar face, cel mult o foarte foarte uşoară palmă când scapă de sub control. Dacă face ceva periculos pentru el, de exemplu roade firele, trebuie să il sperii cumva, dacă nu-i place apa să îl stropeşti, ca să ştie că dacă face cutare lucru, ''e de naşpa''.Violenţa naşte violenţă şi câini periculoşi.
Cred că pentru cei amatori de călătorii sau cei care pleacă foarte mult de acasă este o idee foarte foarte proastă să aibă un câine, fiindcă asta înseamnă că trebuie să găsesască pe cineva care să-l îngrijească în lipsa lor.
Dacă nu prea vă convine treaba cu îngrijirea unui câine mai bine vă luaţi unul de pluş. :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu