O drăcovenie mare, dubioasă, două roţi, două pedale şi ghidon luceşte în soare şi îmi aduce în minte imaginea unui cal nărăvaş rânjind cu nasul pe sus ca în desene animate pentru că nu te lasă să îl călăreşti. Beţele alea metalice sudate în formă de bicicletă îmi gâdilă orgoliul de fiecare dată când mă uit la ele, cu cât încerc mai mult să le ignor cu atât ma atrag mai mult, mai rău ca ciocolata cu stafide...
Lasă ghidonule, te dresez eu....cred...sper.
Am început cu o tură de rodeo, apoi bicicleta şi-a dat seama că este spre binele ei să apuce calea cea dreaptă şi să se deplaseze pe o traiectorie rectilinie paralelă cu malul lacului.
Omigoş, mergeeee!Mi s-a lipit ghidonul de mâini, nu ca pedalele care-mi fug de sub picioare la fiecare groapă...
Goş...oameni..vin..din depărtare..ăăaaa mnnn.......daaa, i-am ratat, tuuuuu..nuuuuuu!! bicla a cedat nervos, e pe jos...mno, da de unde apăru tufa asta chiar în faţa ei?
Imi aduc aminte de atunci cand am invatat sa merg cu bicicleta. Stateam in sectoru unu, si pe strada mea (o chestie retrasa, macar era luminata noaptea) erau multi copii. Si se pune Madalina frumos pe bicicleta, cand, dupa cateva ture am lovit frumosul grup care jucau sotronul si desenau cu creta pe asfalt. Mama din spate "copile, tu nu ai sonerie la bicicleta, ca abia ti-am cumparat-o"
RăspundețiȘtergere=))=))))=)))=))))))))))))))))))))ţâââârrrţţţâârţârţârrrrrrrrPÂÂÂÂÂRRRRBUF'===
RăspundețiȘtergerePaaaaaaaaaaartieeeeeeeeeeeeeeeeee.....
RăspundețiȘtergere